un simplu blog
Vreau si sa fac un sondaj cu privire la calitatea servicilor eRDeSh. Fac acest sondaj dintr-un motiv mai ciudat, adica statusul de Y!messenger al unui prieten.
Status-ul: “mama matii eRDeSh cum ploua 5min gata pica toata reteaua”.
Asa ca, fiti sinceri si raspundeti la sondaj:
Nu de mult timp, compania finlandeza producatoare de telefoane mobile, a deschis o fabrica langa comuna Jucu. Acei oameni deja se cred mult mai importanti, si se viseaza milionari, ca doar de! asa -i romanul.
Inainte de deschiderea companiei, terenurile costau intre 1 si 5 euro /mp. Acum le-au scumpit la 80 euro /mp.
Asa-i romanul… daca nu merge la Loto 6/49…
Petrosani este o metropola un catun de pe valea Jiului prin care treceam destul de des cand eram mic.
Imi aduc aminte ca aveam vreo 4-5 ani cand am observat un bloc turn iar la ultimul etaj iesea o chestie din el. Ne-am apropiat de acel bloc si am realizat ca defapt era un copac care crescuse la ultimul etaj si avea radicinile in beton (!).
Aproape in fiecare an treceam prin catunul acesta, si tot timpul observam copacul, dar niciodata nu am apucat sa il fotografiez din diferite motive.
Dupa calculele mele acel copac are in jur de 15-20 ani sau chiar mai mult… oare cum rezista acolo? Cum de nu se usuca? Dar, daca nu se usuca, inseamna ca traieste, si daca traieste inseamna ca se dezvolta, si astfel se distruge blocul si in urmatorii cativa ani probabil ca locatarii din acel bloc vor avea o “mica surpriza”. Dar cui ii pasa?
Duminica, avand aparatul foto la mine, am tras pe dreapta 2-3 minute cat sa il imortalizez.
Foto:
Am ajuns in Bucuresti in jurul orei 01 dupa un drum de aproximativ 7-8 ore + pauze. Am mers pe valea Jiului, drumul a fost relativ ok, iar “the cheap car”(Jazz-ul) de la Honda s-a comportat binisor.
Am observat o chestie, cu cat te aproprii spre centrul, miezul, buricul targului Bucuresti, cu atat oamenii sunt mai nervosi, mai iritati, mai snobi, mai grabiti…defapt mai prosti.
Daca pe drumul pana in Petrosani nu am avut nicio problema, de acolo au inceput… pe valea Jiului, abia sunt 2 benzi, una pentru un sens si una pentru celalalt si o linie alba continua mare cat casa poporului delimiteaza sensurile. Dar pe cine intereseaza?? Pe “smecherul” cu S6 sau pe cel cu BMW sigur nu.
Ne apropiam de Rm Valcea, noaptea pe la 22:30, o caruta in mijlocul drumului…. pe la Dealul Negru, alt “smecher” doritor sa-mi arate ce “Passat 4Motion” are, s-a hotarat sa taie si el linia continua si sa ma depaseasca.
Mai departe un pic, am dat de un camion ce fumega mai rau ca un horn de la sat iarna, si mai mult mai ieseau si ceva scantei de dedesubt.
In final am ajuns intreg.
Probabil ca multi au vazut animatia cu cele 4 persoanje care evadeaza din zoo din NY si ajung pe insula Madagascar. Este timpul pentru continuarea povestii, asa ca leul Alex, hippopotamca Gloria, girafa Melman si zebra Marty vor aparea din nou in cinematografe… in toamna.
Trailer:
O trupa romaneasca, cu un nume romanesc-Marfar- si primul lor videoclip, romanesc, la o melodie specifica pentru romani: “Las-o ba ca merge asa”
E misto inceputul! 
Ma dadeam seara asta pe net si am gasit un magazin online de jucarii…destul de interesant. Asa ca am inceput sa caut, ca oricare alt baiat, masinute… si am gasit un Ford Mustang din 1967 (modelul)… teleghidat… scara 1:24, cam micut din pacate…dar costa “doar” 100 lei.
Asa ca mi l-am comandat!
Ce va povestesc mai departe nu este un banc, este o faza pe bune ce i s-a intamplat unei prietene.
Aceasta s-a dus la farmacie ca sa isi cumpere ceva. In fata ei era un domn si mai in fata 2 tigani. Voi incerca sa reproduc dialogul intre tigani si farmacista:
Farmacista: Cu ce va ajut?
Tigan A: Domnita, am si eu o problema, cum sa va zic… am si eu un copil… care …nu stiu cum sa va zic…nu poate… (se intoarce catre celalalt) zi ma cum sa zic ….
Tigan B: Nu poate domnita copilul..stiti..
(intervine domnul din spate)
Domn: Nu face lipsa mare.
Tigan A: Nuuuu dom’le. Nu-i asta baiu… Nu scaun…nu face scaun…
Farmacista: Asa se spune…ca nu are scaun …adica lipsa mare..
Tigan B (catre Tigan A): Vezi ba ca esti prost..ti-am zis ca asa se zice
Tigan A (catre farmacista): Zice-ti domnisoara, ce-mi dati…ca nu o iesit de 5 zile…
Farmacista: Pai va dau supozitoare, si i le intinde…
Tigan A: Pai…si astea cum le inghite??
Farmacista: Se baga in anus..in fund adica..
Tigan B: Aa..deci se baga in fund. Multamim. Sar’na.
Cand mi s-a povestit intamplarea, am ras cateva minute bune…
Sper ca si voi.
Azi am aflat despre moartea lui Romica. Poate nu il stie multa lume dupa numele sau Romi Rusu (Romica), dar cei care sunt timisoreni, nu pot sa nu fi trecut pe langa cel care semana leit cu Adolf Hitler, cel care starnea rasul cu glumele sale in centrul Timisoarei,…
Ma mir ca nu a scris in ziare, nu a aparut la TV, a murit ca oricare altul.
Articol preluat din ziarul Banateanul:
“Boema timişoreană e în doliu. Romică, adultul cu suflet de copil, cel care a animat, ani la rând, Corso-ul din oraşul de pe Bega, a fost răpus, cu puţine zile în urmă, de ciroză hepatică. Asemănarea frapantă, dar şi cultivată, cu Hitler, ca şi inventivitatea de care dădea dovadă pentru a întreţine o atmosferă veselă în jurul său l-au transformat pe “scamatorul străzilor” într-un adevărat personaj, extrem de popular în urbe.
Tanti Reghina
Cine nu l-a cunoscut pe nonconformistul Romică, nu se poate lăuda că are cultură generală de timişorean. Romi Rusu, pe numele lui adevărat, se prezenta tuturor drept Romică. Data naşterii din buletinul său, 30 octombrie 1960, nu era însă şi data reală, pe care nu o mai ştia nici mama lui, Reghina. Mamă care l-a abandonat, la doar două luni, în unul din parcurile centrale din Cluj. Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în “Scânteia”. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă “rolului” de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul “tanti Reghina”. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur.
Omul hotelurilor
Nu s-a angajat niciodată, pentru că a câştigat, mereu, suficienţi bani imitându-i pe alţii. Spectacolul pe care îl da Romică în Piaţa Operei făcea întodeauna deliciul trecătorilor. Ambiţia lui: să se poată întreţine singur şi, mai mult, să-şi permită să se învârtă în “lumea bună”. Era unul dintre cei mai fideli clienţi ai hotelului “Timişoara”. Acolo i-a cunoscut pe adevăraţii artişti: Ştefan Bănică, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Jean Constantin sau Florin Piersic. La toţi le-a furat câte ceva, dar a înapoiat, conştiincios, obiectele. A păstrat, cu sfinţenie, atât fotografiile cu monştri sacri, cât şi ziarele în care aceştia au apărut de-a lungul timpului. Din lumea lui Romică făceau parte chiar şi politicieni. Pe mulţi dintre ei i-a cunoscut la hotel Central, sau la Continental. Era chemat la mai toate chefurile şi petrecerile pentru că, întotdeauna, simpla lui prezenţă garanta buna-dispoziţie şi spectacolul.
Cleptomania
Despre Romică se ştia că poate să fure orice, de la oricine, cât ai zice “ceas”. Nu făcea niciodată un titlu de glorie din această “virtute” şi înapoia păgubiţilor obiectele subtilizate într-o secundă de neatenţie, contra unor sume modice. “Spectacolul” trebuia plătit. Pe stradă, nu fura niciodată de la oamenii săraci, pe care s-a străduit să-i distreze cum ştia el mai bine. Drukerii timişoreni îşi amintesc cu zâmbetul pe buze şi de spectacolele pe care Romică le da la stadion, acolo unde, atât jucătorii adverşi, cât şi arbitrii erau “pictaţi” cu apelative care stârneau râsul tuturor.
Casa de la Primărie
În ultimii ani, Romică nu a mai putut ţine pasul cu economia de piaţă: nu şi-a mai putut permite să achite contravaloarea camerelor închiriate la hotelurile din zona centrală a oraşului. Primăria i-a repartizat un apartament într-o casă naţionalizată. Aşa a ajuns om la casa lui, pentru prima oară. Spunea, mereu, că femeile l-au dezamăgit şi că s-a obişnuit cu statutul de burlac mai mult sau mai puţin fericit. Acest lucru nu l-a împiedicat să arate mai tot timpul ca “scos din cutie”, cu pantalonii şi cămăşile călcate la dungă. Cu toate că pe stradă deborda de bucurie şi, pe oriunde trecea, veselia şi farsele nu conteneau, în sinea lui, Romică era nefericit. Ducea o viaţă tristă, iar strada îl ajuta să scape de apăsări, să “evadeze” într-un fel din universul lui interior, acolo unde se cuibărise în ultimul timp şi boala.
Ultima zi
În urmă cu câţiva ani, fusese diagnosticat cu ciroză hepatică. Pensia de boală, mizeră, de abia îl putea menţine pe linia de plutire. Cancerul i-a măcinat ficatul până în ziua în care medicii nu au mai putut să îl ajute. Vineri, 6 iunie, şi-a adus aminte de îngeri, a închis ochii, şi-a făcut curaj şi spiritul său s-a ridicat la cer, să imite viaţa. Şi, cine ştie, poate că acolo nu va mai fi amendat pentru talentul său.
Întâlnirea cu Iosefini
Romică l-a impresionat chiar şi pe renumitul scamator Iosefini. Aflat la cumpărături în Timişoara, după un spectacol, iluzionistul nu a scăpat de iuţeala de mână a expertului în portofele. După ce i-a furat ceasul de aur de la mână, Romică s-a dus la artist şi l-a întrebat, tacticos, cât este ora. Replica lui Iosefini a fost memorabilă: “Domnule, spune-mi cum ai făcut şi ceasul e al tău!” Romică i-a arătat şmecheria, dar a preferat banii în locul trofeului. Marele Iosefinii şi-a răscumpărat ceasul în schimbul vechii bancnote cu Bălcescu, tariful standard la vremea respectivă.
Mobilul lui Tabără
În urmă cu şapte ani, Romică a reuşit să facă dispărut mobilul cunoscutului jurnalist de televiziune Cristian Tabără, vedeta Pro TV, care se pregătea pentru o transmisiune în direct din faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Norocul jurnalistului a fost că acesta îl cunoştea pe Romică din anii studenţiei petrecuţi la Timişoara şi şi-a dat repede seama cine l-a lăsat fără telefon. Era chiar mobilul fără care nu putea realiza transmisiile televizate.
Poliţist cu “tupeu”
Romică era omul spectacolului stradal. Popularitatea lui l-a ferit de amenzile poliţiştilor. Într-una din zile, s-a enervat când un timişorean a aruncat un muc de ţigară pe jos şi a început un discurs despre patriotism şi curăţenie. Un poliţist mai nou în branşă, care nu îl cunoştea, a avut chiar “tupeul” să îl amendeze. Deşi trecătorii s-au distrat copios, lucrul acesta l-a costat pe Romică 400.000 de lei vechi, bani buni la vremea respectivă. Şi pentru că nu şi-a plătit amenda la zi, a primit acasă chiar o citaţie de la Judecătoria Timişoara. Nu s-a mai prezentat la tribunal, deoarece a fost convins că până la urmă îl va “scoate” cineva. Ceea ce s-a şi întâmplat!”
Foto:
Powered by WordPress